Cât costă reîntregirea sumei asigurate după o daună Casco?

Autor: Adrian Mosoianu in Asigurari

După despăgubirea unei daune înregistrate pe o poliţă Casco, asiguratorul diminuează suma asigurată pe poliţă cu valoarea despăgubirii plătite

Clienţii trebuie să trateze cu mare atenţie chestiunea reîntregirii sumei asigurate în caz de daună şi să examineze în detaliu condiţiile înscrise în contractul de asigurare facultativă auto Casco, pentru că, în cazul nefericit al unei a doua daune, se pot trezi că primesc ca despăgubire o sumă mai mică decât cea la care se aşteptau.
Să presupunem că un şofer şi-a asigurat maşina printr-o poliţă Casco, la începutul unui an, la o valoare asigurată de 5.000 de euro, contra unei prime de asigurare anuale de 270 de euro, adică la o cotaţie de 5,4% din suma asigurată. Prima de asigurare este plătibilă în patru rate trimestriale. După cinci luni de la în­cheierea poliţei, timp în care a apucat să plătească două rate la asigurare, conducătorul auto este implicat într-un accident, iar asiguratorul său Casco evaluează pagubele asigurate produse în accident la 1.800 de euro.

Se reţin primele restante şi franşiza
În cele mai multe cazuri, asiguratorul va diminua această sumă cuvenită ca despăgubire cu valoa­rea celor două rate la prima de asigurare pe care clientul le mai are de plătit până la sfârşitul anului, respectiv 135 de euro.
Există şi companii care nu impun clienţilor cu daune plata anticipată, prin diminuarea despăgubi­rii, a primelor datorate până la finalul contractului.
De asemenea, în eventualitatea în care poliţa a fost încheiată cu o franşiză fixă pe eveniment, de exemplu de 100 de euro, această sumă va fi de asemenea scăzută din despăgubire. În consecinţă, şoferului nostru i se va calcula o despă-gubire totală de 1.800 – (135+100) = 1.565 euro.

Formula de calcul
În cazul în care asiguratul doreşte ca, în eventualitatea unei alte daune, suma asigurată pe poliţă să rămână la nivelul iniţial, de 5.000 de euro, din despăgubire se va scădea şi o primă suplimentară, pentru reîntregirea sumei asigurate. Asta pentru că, în caz contrar, asiguratorul va reduce proporţional valoarea sumei asigurate iniţiale (5.000 de euro) cu valoarea despăgubirii plătite (1.565 euro). Iar în consecinţă, în caz de daună totală, conducătorul auto nu va primi mai mult de 3.435 euro (5.000 – 1.565).
De asemenea, în caz de daună parţială, asiguratorul va plăti doar 68,7% din valoarea daunei respective, în condiţiile în care 3.435 euro înseamnă 68,7% din 5.000 euro.
Prima suplimentară pentru reîntregirea sumei asigurate, după plata unei despăgubiri, se calcu­lează în felul următor: valoarea despăgubirii plătite (în cazul de faţă, 1.565 euro, după scăderea primelor datorate şi a franşizei) se înmulţeşte cu cotaţia de primă înscrisă în poliţă (5,4% sau 0,054), iar rezultatul se multiplică cu 7/12 (sau 0,583), adică raportul dintre numărul de luni de asigurare rămase şi cele 12 luni de valabilitate a contractului. Ceea ce duce la o pri­mă suplimentară de reîntregire a sumei asigurate de circa 50 de euro. După ce se scade şi această sumă din valoarea despăgubirilor (1.565 – 50), asiguratul va primi ca despăgubire suma de 1.515 euro.
Unele companii de asigurări nu scad prima suplimentară de reîntregire a sumei asigurate din eventuala despăgubire datorată în caz de daună, ci o includ din capul locului în prima de asigurare stabilită de la început prin contract. Astfel, plătind de la început o primă de asigurare mai mare, asiguratul beneficiază automat, în caz de daună, de reîntregirea sumei asigurate.

Mare atenţie la contract!
Clienţii trebuie să trateze cu mare atenţie chestiunea reîntregirii sumei asigurate în caz de daună. Asta pentru că, în cazul nefericit al unei a doua daune, se pot trezi că primesc ca despăgubire o sumă mai mică decât cea la care se aşteptau.
Astfel, la unii asiguratori, la apariţia unei prime daune, prima de reîntregire a sumei asigurate nu se reţine din despăgubire. Ci, potrivit contractului, suma asigurată se reîntregeşte la valoarea iniţială, printr-o primă suplimentară, doar la solicitarea expresă a asiguratului, stipulându-se că, în caz că acesta nu-şi exprimă respectiva opţiune, va rămâne cu o sumă asigurată diminuată.
În acest fel, cei care nu citesc cu atenţie prevederile contractuale şi omit să facă o astfel de cerere constată, dacă au o nouă daună, că asiguratorul îi despăgubeşte cu o sumă mai mică, proporţional cu diminuarea sumei asigurate, survenită ca urmare a plăţii despăgubirilor rezultate din prima daună.

Pe Casco se pot asigura decesul şi invaliditatea
Accidentele de circulaţie soldate cu avarii ale autoturismelor asigurate Casco, survenite fără responsabilitatea altor şoferi asiguraţi RCA, pot duce la moartea sau invaliditatea conducătorilor auto ai respectivelor maşini, precum şi a pasagerilor acestora. Unii asiguratori includ aceste riscuri din capul locului printre cele acoperite de poliţa Casco, iar în alte cazuri ele pot fi asigurate la cererea asiguratului, fie prin completarea poliţei Casco, fie prin încheierea unei poliţe de asigurare specifice, denumite "asigurarea de accidente a conducătorilor de autovehicule şi a persoanelor transportate".

Caracteristici ale asigurării
Astfel, pe poliţa Casco pot fi incluse, la cererea asiguratului, contra unei prime suplimentare, riscurile de accidente ale conducătorului auto şi ale pasagerilor aflaţi în maşină în momentul accidentului cu consimţământul lor, în limita numărului de locuri înscris în actele autovehiculului.
În caz de deces, suma asigurată înscrisă în poliţă se plăteşte moştenitorilor legali ai asiguratului, cu condiţia ca decesul acestuia să fi survenit în termen de un an de la data accidentului. În caz de invaliditate permanentă, indiferent de gradul acesteia, constatată în termen de un an de la accident, suma asigurată se plăteşte invalidului. Stabilirea invalidităţii se face pe baza certificatului medical constatator eliberat de autoritatea competentă, numai după terminarea tratamentului, în termen de un an de la data accidentului, dar nu mai devreme de 3 luni. În cazul în care invaliditatea permanentă este incontestabilă, plata indemnizaţiei se poate face şi înainte de terminarea tratamentului.

Excluderi şi obligaţii
Asiguratorul nu plăteşte indemnizaţii dacă accidentul a survenit ca urmare a comiterii sau încercării de a comite o faptă penală, a sinuciderii sau tentativei de sinucidere, dacă şoferul a consumat alcool sau substanţe stupefiante, precum şi în cazurile de accidente suferite de copiii sub 12 ani aflaţi pe locurile din faţă ale autovehiculului.
Persoana accidentată are obligaţia ca, imediat ce starea sănătăţii îi va permite, să se prezinte la medic pentru a fi examinată şi să urmeze întocmai tratamentul prescris. De asemenea, după terminarea tratamentului medical, dar nu mai târziu de un an de la data producerii accidentului, este obligată să se prezinte la medicul desemnat de asigurator, spre a fi examinată în vederea confirmării invalidităţii permanente şi stabilirii gradului de invaliditate rezultat.
Gradul de invaliditate permanentă se stabileşte de către medicul autorizat, în baza criteriilor de evaluare a gradelor de invaliditate permanentă posttraumatică în materia asigurărilor de persoane, elaborate de Institutul Naţional de Medicină Legală şi agreate de asigurator.

Cauciucurile nu sunt protejate prin Casco
Poliţele de asigurare facultativă auto Casco nu despăgubesc avarierea sau distrugerea anvelopelor maşinii decât cu condiţia ca acestea să se fi produs în urma unui eveniment asigurat în care au fost avariate şi alte componente ale autoturismului. De asemenea, unii asiguratori nu despăgubesc nici cazurile de vandalism manifestat prin tăierea intenţionată a cauciucurilor.
Astfel, nu se acordă despăgubiri pentru pagube provocate de avarierea sau distrugerea anvelopelor şi a tobelor de eşapament sau a tobelor catalitice, dacă aceasta nu s-a produs concomitent cu avarierea altor părţi componente ale autovehiculului, ca urmare a unei cauze cuprinse în asigurare. De asemenea, unii asiguratori nu acordă despăgubiri pentru pagube produse în timpul staţionării, prin tăierea anvelopelor, iar cei care o fac diminuează despăgubirea în funcţie de gradul de uzură al acestora. Unele companii nu compensează nici furtul anvelopelor.
În schimb, conducătorii auto din alte ţări se pot proteja financiar faţă de riscul de a-şi avaria sau de a-şi distruge cauciucurile încheind poliţe de asigurare special concepute pentru aceste componente ale autoturismelor.
De exemplu, brokerul britanic Car2cover vinde poliţe de asigurare a anvelopelor cu uzura de cel mult 2 ani şi care au la activ mai puţin de 20.000 de mile (32.000 de kilometri) de utilizare. Poliţa poate fi încheiată pentru perioade care merg de la 1 la 3 ani. În cazul în care defecţiunile sau distrugerile survenite necesită înlocuirea cauciucurilor, poliţa plăteşte despăgubiri de maximum 250 de lire/anvelopă. De asemenea, trebuie reţinut că asigurarea dă dreptul la maximum cinci cereri de despăgubire pe perioada de valabilitate a acesteia.
Compania WarrantyUK prezintă şi exemple de tarife de primă de asigurare a cauciucurilor, de 161,70 de lire sterline pentru o acoperire de doi ani şi de 235,31 de lire sterline pentru trei ani de asigurare.

 


Integral in Saptamana Financiara din 15 iul 2011

De ce noi? 
Peste 800.000 de clienti au incredere in noi. Oferim asigurari la standarde internationale.
Intrebari frecvente 
Ai vreo nelamurire? Gaseste raspunsul aici, Asigura iti ofera asistenta gratuita.
Oferte speciale RCA 
Primesti inapoi de doua ori diferenta daca gasesti mai ieftin
Calculator RCA 
Aici gasesti cele mai bune oferte de pe piata. Alege-o pe cea mai ieftina.